Pagina proiectului: www.icclerasmus.com

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului:

Octombrie 2017Crearea unui logo: fiecare școală a propus un logo al proiectului, apoi s-a decis prin vot logo-ul câștigător.

           Project Logo Competition

Propunerea României a fost

                      Varianta câștigătoare a fost propunerea Turciei

Octombrie 2017: Realizarea unei prezentări a Clubului Copiilor Pașcani

Permanent:  Getting to know each other: activitatea a presupus crearea a 5 grupuri de elevi, câte unul pentru fiecare țară implicată în proiect (Bulgaria, Grecia, Italia, Lituania și Turcia). Aceștia au fost puși în legătură cu alți copii din țările partenere și au corespondat cu ocazia diverselor evenimente: sărbătorile de iarnă, Paște, 1 iunie, trimițând și primind, la rândul lor, scrisori și felicitări.

Noiembrie 2017

Prima mobilitate a proiectului a avut loc în Turcia, în localitatea Çanakkale în perioada 25 – 29 noiembrie 2017.

Clubul Copiilor Pașcani a fost reprezentat de către prof. Maria VATAMANU – directorul instituției și prof. Irina ROTARIU, prof. Elena CARP și prof. Genovica DUMEA.

Decembrie 2017 – ianuarie 2018: Povești cu eroi – elevii implicați în proiect au scris povești cu eroi reali sau imaginari, acestea fiind apoi grupate într-o broșură. În mobilitatea din România, fiecare țară parteneră a prezentat una sau mai multe dintre poveștile cu eroi scrise de elevi.

Februarie 2018: Pregătirea altor materiale promoționale: banner, tricou inscripționat cu elementele de identificare ale proiectului și pregătirea mobilității din România.

10 – 16 martie 2018: Clubul Copiilor Pașcani a fost gazda celei de-a doua mobilități a proiectului Innovative Cross-Curricular Lessons. Această întâlnire a avut și o componentă de formare a cadrelor didactice, pe lângă activitățile culturale organizate. Astfel, prof. Irina Rotariu a susținut cursul „Essential ICT tools and Web 2.0 tools”, ]n laboratorul de informatică al unității. Activitățile culturale au constat în vizite la Palatul Al. I. Cuza Ruginoasa, Palatul Copiilor Iași, Palatul Culturii Iași, Cheile Bicazului.

martie – aprilie 2018: elevii, coordonați de profesori, au scris povești cu subiecte la alegerea lor, pe care le-au citit apoi în centre pentru persoanele în vârstă. Aceste povești au fost inscripționate și pe CD-uri, în format audio, pentru a fi distribuite în centrele pentru nevăzători. Schimbul de CD-uri a avut loc în cadrul mobilității din Altamura, Italia. Tot în această perioadă, echipa de proiect din România a editat o carte de povești cu materialele trimise de fiecare partener (o poveste cu eroi din fiecare țară).

Mai 2018

A treia mobilitate a proiectului a avut loc în Italia, în localitatea Altamura, la școala „2°C. GARIBALDI”.

Clubul Copiilor Pașcani a fost reprezentat de către prof. Maria VATAMANU – directorul instituției și prof. Simona BRÎNZĂ, prof. Ana GROSU, prof. Gabriel CIOPRAGA și ec. Brîndușa LUCAVETCHI.

Iunie 2018

Elevii Clubului Copiilor Pașcani au sărbătorit Ziua Mondială a Mediului, prin implicarea în diferite activități cu caracter ecologic, surpinse în acest clip.

Septembrie – Octombrie 2018

În această perioadă am îmbogățit Colțul Proiectului cu imagini și materiale din țările partenere, am făcut un clip de prezentare  a proiectului și a țărilor implicate:

Tot în această perioadă am desfășurat o activitate „delicioasă” care a presupus gătirea unui preparat din bucătăria tradițională a uneia din țările partenere și a unui preparat din bucătăria românească. Rezultatele activității au fost consumate imediat, dar au rămas imaginile:

Noiembrie 2018

A patra mobilitate a proiectului a avut loc în Lituania, în localitatea Šiauliai, la școala Šiaulių „Saulės“ pradine mokykla.

Clubul Copiilor Pașcani a fost reprezentat de către prof. Maria VATAMANU – directorul instituției și prof. Irina ROTARIU, prof. Irina AXINIA, prof. Radu BUZENCHI.

Decembrie 2018 – Ianuarie 2019

În această lună, elevii noștri au creat și trimis prietenilor din celelalte țări felicitările de Crăciun. Tot acum am desfășurat activitatea „Where do we live?”, creând prezentări și filme despre orașul nostru.

Ca un produs al acestei activități, am realizat broșura turistică despre orașul Pașcani ce cuprinde toate informațiile de care are nevoie un turist, de la istoricul locurilor, obiectivele turistice, la unitățile de cazare și locurile de petrecere a timpului liber. Broșura a fost realizată atât clasic (printat), cât și sub forma unui site, cu link-uri care oferă informații suplimentare.

Februarie 2019

Această lună a fost încărcată de activități foarte interesante pentru elevii noștri. Prima dintre ele a fost dedicată îngrijirii păsărilor în timpul iernii. Elevii au construit, împreună cu profesorii lor, căsuțe pentru păsări, pe care le-au amplasat în copacii din curtea Clubului, având grijă ca semințele să nu lipsească din recipientele pentru hrană.

O altă activitate a fost confecționarea de obiecte din materiale reciclabile și organizarea unei expoziții cu acestea.

Ultima activitate a lunii a fost organizarea expoziției cu fotografii de iarnă realizate de copii.

Martie 2019

În perioada 10 -16 martie a avut loc activitatea de formare  „Ways to introduce English in our daily teaching course” din cadrul mobilității din Grecia, la care au participat prof. Maria VATAMANU, prof. Irina ROTARIU, prof. Ștefan DIMITRIU și prof. Radu IFRIM. În cadrul acesteia, au fost organizate mai multe seminarii interactive, vizite de documentare în regiunea Varkiza, iar prof. Irina ROTARIU a susținut lecția „Comparing Fractions” elevilor de clasa a III-a de la școala  gazdă.

Aprilie 2019

În agenda proiectului, această lună a fost dedicată istoriei orașului nostru, elevii noștri realizând două clipuri video în care au prezentat Palatul Cantacuzino, Palatul Alexandru Ioan Cuza, Casa Memorială Vasile Alecsandri și Pașcaniul de altă dată.

Mai 2019

În perioada 21 – 25 mai 2019 a avut loc, la Varna – Bulgaria, ultima mobilitate a proiectului, iar Clubul Copiilor Pașcani a fost reprezentat de către prof. Maria VATAMANU – directorul instituției și prof. Irina ROTARIU, prof. Maria CEPOI, prof. Gabriel CIOPRAGA și prof. Genovica DUMEA.