Clubul Copiilor Pașcani este cunoscut în 6 țări

ERASMUS+ “Innovative Cross -Curricular Lessons”

În cursul anului 2017, Clubul Copiilor Pașcani a demarat proiectul ERASMUS+ “Innovative Cross -Curricular Lessons”, parteneriat strategic KA2, proiect ce implică 6 unități de învățământ din următoarele țări: Turcia, România, Lituania, Italia, Grecia și Bulgaria. Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea predării și învățării în manieră cross-curriculară, de a oferi profesorilor oportunitatea de a cunoaște strategii inovative ce combină noutățile tehnologice cu limbile străine, iar elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele de comunicare  în limba engleză, dar și gândirea critică și învățarea prin descoperire.

În perioada 25 – 29 noiembrie 2017 a avut loc prima mobilitate din cadrul proiectului, în localitatea Çanakkale – Turcia. Clubul Copiilor Pașcani a fost reprezentat de către prof. Maria VATAMANU – directorul instituției și prof. Irina ROTARIU, prof. Elena CARP și prof. Genovica DUMEA.

Scopul întâlnirii a fost, pe de o parte, de a cunoaște unitățile de învățământ implicate în proiect și, pe de altă parte, de a stabili agenda proiectului pentru următoarele mobilități.

Întâlnirea a fost un success, partenerii noștri străini fiind impresionați de specificul non-formal al activităților Clubului Copiilor, de paleta diversă de cercuri oferite și de conținuturile predate, care completează ceea ce oferă învățământul formal.

Următoarea întâlnire a proiectului va avea loc la Clubul Copiilor Pașcani, în perioada 10-16 martie 2018 și va fi un bun prilej pentru noi să fim ambasadorii României și să le arătăm că ospitalitatea românească este o realitate și că învățământul românesc este unul de calitate.

[envira-gallery id="298"]

Leave A Comment

All fields marked with an asterisk (*) are required