ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII ORALE

Ziua Mondială a Sănătăţii Orale – o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Dentiştilor (FDI) este sărbătorită anual pe data de 20 martie. Acţiunile desfăşurate cu acest prilej au ca scop creşterea, la nivel global, a gradului de conştientizare a populaţiei privind importanţa menţinerii unei stări optime a sănătăţii orale la orice vârstă.

World Oral Health Day logo icon design, vector illustration

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 90% din populaţia lumii suferă în cursul vieţii de afecţiuni orale dar multe dintre acestea ar putea fi evitate prin programe de prevenţie, detecţie şi tratament, finanţate de guvern, asociaţii şi societăţi de promovare a sănătăţii.

De asemenea, primii ani de viaţă sunt critici pentru dezvoltarea dentiţiei, deoarece numai o dentiţie de lapte sănătoasă asigură mai târziu dezvoltarea normală şi armonioasă a dinţilor permanenţi. Îngrijirea trebuie să înceapă chiar de la apariţia primului dinte. Obiceiurile formate cât mai devreme devin mai târziu automatisme, de aceea sensibilizarea copiilor de grădiniţă şi a şcolarilor cu privire la măsurile corecte de igienă orală este esenţială pentru formarea unor deprinderi sănătoase care îi vor însoţi toată viaţa.

Prima zi internaţională legată de Sănătatea Orală a fost celebrată încă din anul 1994, în Anul Internaţional al Sănătăţii Orale.

În anul 2017, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, privind asigurarea populaţiei cu personal medical, numărul medicilor dentişti a fost de 15.653 persoane (cu 4,8% mai puțini faţă de anul precedent). Dintre aceștia, 1.619 lucrau în sectorul public și 14.034 în sectorul privat.

Repartizarea pe judeţe a personalului sanitar în anul 2017 evidenţiază că cel mai mare număr de personal medical s-a înregistrat în Municipiul Bucureşti, unde şi-au desfăşurat activitatea 2.864 medici dentişti, precum și în judeţele Timiş (1.038 medici dentişti), Cluj (953 medici dentişti) și Bihor (739 medici dentiști). Numărul cel mai mic de personal cu pregătire sanitară s-a înregistrat în judeţul Giurgiu unde şi-au desfăşurat activitatea 82 medici dentişti și în judeţul Olt cu 84 medici dentişti.

Leave A Comment

All fields marked with an asterisk (*) are required