Săptămâna Europeană a Roboticii

Clubul Copiilor Pașcani se alătură inițiativei EURobotics ce are drept scop promovarea industriei roboticii în țările Uniunii Europene, prin organizarea unor activități în perioada 17-26 noiembrie sub denumirea Săptămâna Europeană a Roboticii.

Astfel, sâmbătă, 18 noiembrie 2017, începând cu ora 9:00, va avea loc la Clubul Copiilor un atelier de robotică găzduit de elevii cercului de Informatică. Scopul acestuia este de a le arăta celor interesați că primii pași în programarea roboților sunt foarte simpli.

Vom folosi deja celebrul robot programabil MBot care, după nici o lună de când a ajuns la cercul de informatică datorită Clubului de Ecologie și Turism Pașcani, a fost implicat într-un număr impresionant de jocuri și aplicații practice.

De asemenea, vom face pasul și la nivelul următor al programării cu kitul Arduino, oferit de firma Bosch ca urmare a implicării Cercului de Informatică în proiectul educațional Kids in Tech, în anul școlar trecut.

Toți cei cărora le-am stârnit curiozitatea sunt așteptați sâmbătă la ora 9, în sala de festivități a Clubului Copiilor unde vor urmări demonstrații de programare ale elevilor cercului de informatică, dar vor putea ei înșiși să scrie programe, atât pentru Mbot, cât și pe kitul Arduino, sub îndrumarea elevilor informaticieni și a profesorului lor coordonator.

Leave A Comment

All fields marked with an asterisk (*) are required